Andrei Gosu Membru Consiliu Consultativ
Andrei Gosu este consultant Ascendis din anul 2005. In 2008, Andrei a devenit partener Ascendis, preluand in acelasi timp si functia de Director General.
Si-a inceput cariera intr-una dintre cele mai dinamice ramuri ale economiei romanesti: IT&C. A lucrat pentru companii locale si multinationale, a fost si este antreprenor. A realizat, astfel, ca organizatiile performante nu depind deloc de forma de proprietate, dar depind foarte mult de pregatirea oamenilor, de climatul existent la locul de munca si de procesele de business adoptate de manageri.
Pe parcursul celor 16 ani de consultanta in resurse umane, Andrei a fost implicat in proiecte de diagnoza si schimbare a culturii organizationale, de definire si modelare a sistemelor de management al performantei, de antrenare a fortelor de vanzari si de coaching executiv. A lucrat cu companii din sistemul financiar, din energie, IT&C, productie industriala, retail si din industria farmaceutica.
Andrei este pasionat de munca sa si considera ca, din pacate, sistemul educational romanesc, concentrat excesiv pe dimensiunea academica, sustine in mod natural deficitul de leadership din tara noastra.
Este inginer. A absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti in anul 1995.