Interviu cu Ancuța Vameșu, co-fondator AFIN IFN S.A. și membru al Consiliului de Administrație. Ancuța Vameșu lucrează de peste 25 de ani în sectorul economiei sociale și consideră că, în prezent, logica pieței financiare tradiționale nu este concepută să sprijine dezvoltarea operatorilor economici cu impact social. Acesta este contextul apariției AFIN – prima instituție financiară nebancară ce va oferi produse de creditare exclusiv dedicate operatorilor de economie socială. AFIN însă nu va putea face singur totul – va avea nevoie de un întreg ecosistem financiar pentru economia socială.
Sunteți unul dintre cei patru co-fondatori AFIN IFN S.A. De ce ați ales să vă implicați în acest proiect?
La începuturile carierei mele, pe când conduceam o fundație importantă, încercam să începem un program major în România, aveam un contract de finanțare semnat cu Comisia Europeană și plățile pe proiect ale finanțatorului întârziau. Ne doream să începem, eram pregătiți – am încercat să obținem o finanțare bancară cu un memorandum de finanțare semnat și nu am găsit o instituție financiar- bancară care măcar să vorbească cu noi.
Ne-am mai confruntat cu situații asemănătoare și în următorii 15-20 de ani și, de fiecare dată, ne-am lovit de cam aceleași dificultăți. Mi-am spus că, atunci cand se va ivi ocazia, voi încerca să schimb această situație – astfel încât organizațiile non-profit să poată beneficia de același tratament ca orice întreprindere din România. O firmă nu ar trebui să fie penalizată pentru că a ales forma juridică non-profit – chiar dimpotrivă aș zice eu. Criteriile care ar trebui să primeze în evaluarea de către o instituție financiară a cererii de finanțare a unei instituții / întreprinderi sunt capacitatea de plată și, desigur impactul social și economic.
Ați descoperit economia socială acum mai bine de două decenii de ani. Cum arată în prezent acest sector, la trei decenii de la Revoluție, și de ce este important pentru o economie funcțională?
Da așa e – 25 de ani – am făcut primul studiu privind cooperativele în 1998 împreuna cu un coleg care acum este in SUA, Daniel Saulean, http://www.fdsc.ro/documente/29.pdf. Sigur, multă vreme am avut în vedere sectorul al treilea ca sectorul non-profit – asociații și fundații – după definițiile acceptate la nivel internațional, al Națiunilor Unite și al conturilor sale statistice definite de profesorul Lester Salmon de la Universitatea Johns Hopkins cu care am avut plăcerea să și colaborez la primul studiu comparativ internațional asupra sectorului non-profit la care am inclus și România, studiu realizat sub coordonarea sa.
Sectorul non-profit este și cadrul instituțional al societății civile – care include desigur multe inițiative și mișcări sociale care nu toate sunt clar instituționalizate. Între timp toate instituțiile internaționale au acceptat că sectorul al treilea este economia socială care include sectorul nonprofit ca parte integrantă. Numai în ultimul an trei instituții internaționale – Organizația Internațională a Muncii (OIM), Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) la care și România este în proces de aderare și Organizația Națiunilor Unite – au dat recunoașterea lor economiei sociale. Acest sector grupează de fapt sectorul non-profit cu cel cooperatist și, cel mai recent, cu cel al întreprinderilor sociale. Este recunoașterea unei realități economice și sociale. În societăți capitaliste există mai multe tipuri de firme și forme de organizare a capitalului, a lucrătorilor, a producătorilor, firme cu scopuri altele decât profitul acționarilor, cu scopuri legate de beneficiile membrilor lucrători, producători, consumatori sau cu scopuri sociale. Acest sector desigur este mai mare și mai puternic în țările în care a avut o evoluție neîntreruptă de schimbări politice. În țările foste comuniste situația a fost complicată de reformele politice, economice și sociale ale perioadei 1944-1989 și tranziția 1990-2000. De exemplu, în România, cooperația agricolă a fost distrusă de colectivizarea forțată, iar cooperația lucrătorilor și consumatorilor a fost demutualizată și privatizată în perioada 1990-2000.
În Barometru economiei sociale ați documentat subiectul finanțărilor sociale în România. Ce provocări întâmpină antreprenorii sociali din acest punct de vedere?
Există în general o incompatibilitate între instrumentele clasice de finanțare a întreprinderilor și realitățile întreprinderilor din economia socială. Modelele de afaceri specifice acestora sunt insuficient cunoscute și înțelese. Necunoașterea deplină a particularităților acestor modele (cum ar fi distribuirea limitată sau nedistribuirea profitului, concentrarea pe utilizator/consumator sau pe nevoi, un proces decizional participativ, guvernanța democratică sau proprietatea comună) îngreunează accesul lor la finanțarea tradițională și la instrumentele prin care se sprijină IMM-urile în general. Logica pieței financiare nu este concepută să sprijine dezvoltarea economico-socială. Piețele financiare nu surprind și nu compensează valoarea adăugată socială a economiei sociale și nici misiunea întreprinderilor din acest sector de interes general sau mai limitat, al membrilor. Întreprinderile din economia socială sunt adesea remunerate numai pentru costul serviciului pe care îl oferă, nu și pentru valoarea socială pe care o creează, randamentul financiar al acestora fiind limitat. Faptul că misiunea socială prevalează asupra maximizării profitului poate duce la falsa impresie că prezintă un risc mai mare și sunt mai puțin fiabile decât alte tipuri de întreprinderi. În realitate, unele studii, fapte și date arată contrariul. Instituțiile financiare specializate, băncile sociale, etice și cooperative oferă instrumente special concepute pentru întreprinderile sociale.
AFIN se poziționează ca o instituție de finanțare unică în România prin misiunea asumată, modul în care a atras primii investitori etc. Unde vedeți AFIN IFN S.A. peste 5 ani?
AFIN nu poate face singur totul. Avem nevoie de un ecosistem financiar pentru economia socială bazat pe o abordare multilaterală care să reunească resursele și instrumente diverse, incluzând sisteme cu mai mulți actori (întreprinderi de economie socială, deponenți/investitori privați, surse publice, fonduri de pensii – de ce nu?) specifice instituțiilor de finanțare socială și solidară care reunesc atât resurse monetare, cât și nemonetare – bazându-se pe încredere și pe construirea de relații sociale și de sprijin, pe partajarea de obiective și norme comune. Nu există în România fonduri de investiții sociale sau solidare așa cum există de exemplu în Franța – care are o lege a finanțării sociale și solidare care motivează inclusiv fiscal investițiile în acest sector, inclusiv ale fondurilor private de pensii. AFIN va crește încet dar sigur odată cu piața investițiilor sociale din România, putând deveni catalizatorul unei evoluții importante în acest sector.